Film

Blade Runner 2049. Cum e continuarea filmului-fenomen regizat de Ridley Scott

In aceasta perioada, sa spui ceva cu tenta negativa despre filmul care are 89% pe Rotten Tomatoes si 81 Metascore e echivalent cu semnarea unei sentinte la damnare permanenta in lumea cinefililor.

O sa-mi asum parerile si o sa marturisesc, totusi, ca desi nu mi-a displacut Blade Runner 2049, nici nu mi-a placut atat de tare pe cat am fost pregatita de media sa-mi placa.

Blade Runner, dupa 30 de ani

Pentru inceput, lasa-ma sa spun ca secretomania din jurul acestei continuari e perfect justificata. In cazul in care nu stiai, producatorii au luat masuri de securitate foarte stricte pentru a se asigura ca publicul nu va afla mai repede decat ar trebui ce se intampla in ultimele secvente si ca nici nu dezvaluie finalul inainte de vreme.


Desi nu am inteles initial aceasta agitatie, cand am iesit de la film mi-am dat seama ca nu au exagerat cand si-au propus sa pastreze secretul. Firul narativ este extrem de important pentru lung-metraj asa ca, pentru a fi sigura ca nu stric nimanui placerea de a descoperi finalul, ma voi rezuma la o prezentare foarte generala a subiectului, asa cum a fost facuta ea si pe site-urile de specialitate.

Blade Runner 2049 are loc la 30 de ani distanta de evenimentele primului film si il are in prim-plan pe ofiterul K, un “vanator” de replicanti foarte apreciat in domeniul in care activeaza. In urma uneia dintre misiunile sale de “retragere”, acesta ajunge sa descopere un secret urias, care ar putea schimba pentru totdeauna viitorul speciilor.

Pro si contra Blade Runner 2049

Ca sa-mi spal din pacatele din paragrafele urmatoare, o sa incep prin a spune ca Denis Villeneuve a reusit o adevarata incantare din punct de vedere vizual si auditiv: de la coloristica, la efecte speciale si muzica, lung-metrajul care ii are in rolurile principale pe Ryan Gosling si Harrison Ford e greu de contestat. Vazut si trait la IMAX, el chiar il ajuta pe spectator sa simta cum a evoluat lumea in cei 30 de ani de la primul Blade Runner.

Filmul e cu atat mai special cu cat nu se desprinde de tot de bucata din 1982, ba chiar ii aduce omagiu de fiecare data cand intriga ii permite. Nostalgicii vor aprecia micile detalii presarate in actiune si se vor intoarce acasa vrand sa revada opera lui Ridley Scott, care de data asta s-a rezumat doar la rolul de producator si nu a mai intervenit din punct de vedere regizoral.

Si poate chiar aici e problema noului Blade Runner: fara primul regizor la carma, isi incetineste foarte tare ritmul si devine, pe alocuri, plictisitor. Denis Villeneuve nu e recunoscut pentru rapiditate in filme, insa aici, mai mult ca in oricare altul, vrea sa creeze SF de arta si uita sa mentina un ritm alert al intrigii.

Incrancenati parca si hotarati sa sublinieze metafora in jurul caruia e construit filmul, Villeneuve si scenaristii dezamagesc publicul si cand vine vorba de explicarea anumitor elemente ale actiunii pe care nu le pot specifica aici, dar pe care le putem discuta in privat daca vreti.

Asa cum scriam si pe Facebook, pentru mine Blade Runner 2049 este inca un subiect conflictual. Nu regret ca l-am vazut, dar nici nu as mai rezista sa merg inca o data la cinematograf. Mai sarac in esenta decat primul, dar extrem de ofertant din punct de vedere vizual, cred totusi ca nu trebuie sa lipseasca de pe lista cu “filme de vazut” a pasionatilor de SF.

Sunt curioasa, voua cum vi s-a parut?