Cascais – orasul de poveste de care se va indragosti toata Europa in 2018

Stiai ca superbul Cascais va fi Capitala Europeana a Tineretului in 2018? Nici eu, pana sa ajung acolo. Din pacate, prea putini vorbesc despre aceasta statiune cocheta aflata la aproximativ 40 de minute de Lisabona, care cucereste cu plaja micuta, arhitectura de vis si atractiile ei naturale unice.

Ce trebuie sa stii despre Cascais

Candva, a fost un sat de pescari. Apoi, a devenit resedinta regala de vara. Acum, este un loc de poveste care cucereste prin frumusetile naturale, dar care se poate lauda si cu obiective turistice si culturale de nota 10. Ca sa nu mai zic ca are Wi-Fi gratis pe strazi!

Pregatite pentru anul greu care va veni, autoritatile s-au ocupat deja sa le ofere tinerilor europeni conditiile de care au nevoie pentru a petrece o vacanta de vis in Cascais! Punctele de informare sunt la tot pasul, politistii prietenosi de asemenea, iar noile atractii sunt la un pas de deschidere, tocmai pentru a fi testate si imbunatatite inainte de venirea lui 2018.

In Cascais se ajunge usor, daca iei trenul de la Gara Cais do Sodre din Lisabona. Daca vii de la Sintra sau de la Cabo da Roca, exista autobuze speciale care ajung la fel de repede si comod chiar in centrul statiunii.

Ce e de vizitat in Cascais

Aproape totul avand in vedere ca nu e prea mare! Ia-o la pas si o sa simti cu adevarat spiritul acestui orasel de vis. Tot colindand, eu am descoperit pe Rua da Saudade casa in care a locuit Mircea Eliade din 1944 pana in 1945. Am avut grija sa le strig unor turisti ca e un scriitor roman si ca a aprofundat istoria religiilor.

In orice caz, eu am mers in Cascais ca sa ajung la Boca do Inferno si, in drum spre ea, am bifat si celelalte puncte turistice.

Traseul

Daca pornesti de la gara, imediat dupa plaja o sa dai de piata Primariei, de zidul fortificat si de Palacio de la Citadella. De aici se vede bine si Palacio de Seixas, construit din piatra si sprijinit parca de stanci.

Tot mergand, o sa dai de Casa de Santa Maria, o cladire construita pe malul stancos al oceanului, care are langa ea un far superb, inalt de 20 de metri. E cladirea mea preferata din Cascais si nu mi-e rusine sa spun ca am cam pozat-o din toate unghiurile posibile, ca sa ma asigur ca o pun in evidenta asa cum se cuvine.

Vis a vis de ea e Palacio dos Condes de Castro Guimaraes, cel mai interesant muzeu al zonei, perfect de pozat atat pe dinafara, cat si pe dinauntru. Incet, incet, te apropii de iesirea satului de vacanta si de Boca do Inferno.

Nu te lasa pacalit, asa cum am facut-o eu. Aceasta formatiune stancoasa nu e imediat in dreapta, asa cum ar putea parea, ci se intinde de-a lungul coastei. Dupa vreo 10 minute de mers pe jos, o sa ajungi la abrupturile ametitoare! De la punctul de belvedere o sa poti sa admiri oceanul care pare ca da in clocot, de unde si numele Boca do Inferno.

Sa nu uit!

In toamna urma sa se deschida Muzeul Motor Passion, plin de masini superbe, de colectie. Pana a fost gata, a existat o mini expozitie pe care turistii o puteau vedea gratuit, pentru a-si face o idee si a admira autoturismele superbe.

Daca e rost de mancat si baut bine, exista o straduta plina de localuri de tot felul. Pentru ca arata senzational de bine, eu m-am oprit la un Tapas&Wine unde se faceau degustari de vinuri portugheze si se mancau fructe de mare si peste. Best decision ever!

Si pentru ca deja am scris prea mult, te las sa admiri mai jos cateva poze facute in Cascais, in speranta ca-ti fac pofta de-o escapada portugheza. Daca nu acum, macar la anul!

[huge_it_gallery id=”19″]