Ce suvenir li se potriveste prietenilor tai straini in functie de personalitate

Sa ai prieteni in strainatate e un mare avantaj! Nu doar ca intri in contact cu noi culturi si obiceiuri datorita lor; cand mergi sa-i vizitezi, sigur ti se ofera o canapea libera sau poate chiar un dormitor, ca sa nu mai zic de valoroasele tururi personalizate.

Intrebarea e, cum ii rasplatesti pentru toate sfaturile utile pe care ti le dau, pentru gazduire si rabdare? Dupa ce am stat putin si m-am gandit, mi-am dat seama ca prietenilor mei straini le-am dus cam de fiecare data cate un suvenir romanesc care sa se potriveasca pasiunilor sau gusturilor lor.

Desislavei, o bulgaroaica foarte simpatica pe care am cunoscut-o intr-un schimb de experiente, i-am facut acum ceva timp un pachet cu stergare romanesti si papusele in port national fiindca o pasionau costumele traditionale si voia sa vada cat de asemanatori sunt din punctul asta de vedere romanii si bulgarii.

Ea mi-a adus mie parfum de trandafiri stiind ca fac colectie si ca ma fascineaza cultura pe care o au aceste flori la ea in tara.

Reactiile au fost intotdeauna bune cand am ales sau am primit cadouri raportate la gusturi si personalitati, asa ca am zis sa-ti vin si tie in ajutor cu cateva sugestii, in cazul in care ajungi sa te confrunti cu o astfel de problema.

Obsedatului/ei de vampiri

Imposibil sa nu ai macar un prieten strain fascinat de legenda lui Dracula, Transilvania sau orice are legatura cu vampirii. O agenda ceva mai gotica sau chiar un glob cu miniatura castelului contelui Vlad ar putea fi solutiile perfecte.

Daca te mai si pui la curent cu ceva legende si povesti locale cu creaturi fantastice sau intamplari bizare de pe la Bran, sigur l-ai dat pe spate.

Celui/ei care nu stie nimic despre Romania

Te cunoaste pe tine, stie de unde vii, dar habar n-are cu ce se mananca Romania. Prietenului caruia vrei sa-i prezinti minunatiile tarii noastre poti sa-i duci niste cescute traditionale. To drink tuica in them, intelegi ce zic?

Pentru putina varietate, poti sa iei in considerare si un ou incondeiat si sa-i povestesti despre aceasta indeletnicire care i-a fascinat pana si pe jurnalistii straini de la National Geographic.

Dependentului/ei de tehnologie

Are telefon, DSLR, Go-Pro, tableta, laptop, smart watch si-si aprinde lumina din casa printr-o aplicatie? O sa fie complicat sa-ti permiti ceva care sa i se potriveasca, dar o husa cu mesaj amuzant, inspirat de legenda lui Dracula, ar putea sa-i placa.

Toti vrem, pana la urma, sa ne protejam telefoanele de zgarieturi si crapaturi, nu?

Fashionistului/ei de serviciu

Pentru ca gusturile nu se discuta, am evitat sa aleg articole vestimentare propriu-zise. Accesoriile sunt insa mereu binevenite in casa oricarei persoane care iubeste hainele si noile tendinte. O pereche de ochelari cu lentile polarizate sau un portfard cu motive florale, anyone?

Gurmandului/ei

Din fericire, cu mancarea nu prea poti sa dai gres, mai ales ca probabil i-ai povestit deja prietenului tau strain cat de bine stam noi, romanii, la acest capitol.

Daca ii duci dulciuri, sigur vei primi un zambet si mai larg, deci recomandarea mea incepe cu… ciocolata! Trufele nu doar ca suna fancy, dar mai sunt si delicioase, si pentru ca nu mai pot dupa brand-ul Vladut, eu cumpar mai mereu turta dulce cu scortisoara a tanarului conte.

Dependentului de cafea

Putini functionam la capacitate maxima fara aceasta licoare magica si minunata. Poate ca ideea acestui cadou nu e cea mai inovativa din Univers, insa o cana cu mesaj amuzant sigur isi va gasi locul in bucataria prietenului tau.

Si pentru ca nu discriminam pe baza preferintelor la bautura, din cana se pot consuma foarte bine si ceai, lapte si apa. Zic si eu!

Produsele pe care le-am pus mai sus, ca sugestii, se gasesc atat in magazinele Art&Craft din aeroporturile Otopeni, Sibiu, Targu-Mures, Iasi, Cluj, Timisoara, Craiova si Constanta, cat si pe site-ul Art&Craft, care a sustinut acest articol. Ca de obicei, astept sa-mi spui daca te-au ajutat sugestiile mele, in sectiunea de comentarii. Spor la cumparaturi si distractie placuta in calatorie!