Dragostea pentru Romania trece prin stomac. Ce bunatati Made in Ro le duci cunoscutilor din strainatate

Am rude care locuiesc de ani buni in strainatate si iubesc sa merg in vizita la ele de fiecare data cand am ocazia sa o fac. Dincolo de fericirea pe care o simt inainte de a-i revedea pe verii mei, mai e ceva care ma incanta foarte tare: sa le pregatesc mici surprize, care sa le aminteasca de Romania.

Nu cred ca sunt singura care duce pachete din tara atunci cand pleaca in vizita la neamurile din strainatate si nici singura careia cei din familie ii cer pufuleti, eugenii sau alte produse asemanatoare, care se gasesc doar la noi.

Daca aveti rude traditionale, care pun mare pret pe gustul de acasa si pe produsele naturale, sigur ati dus si voi in bagaj, macar o data, marar, cimbru, leustean si alte verdeturi uscate (spuneti-mi ca nu sunt singura care si-a “parfumat” hainele cu verdeturi, please!).

Ei bine, pentru ca mi se pare ca dragostea de Romania trece prin stomac si ca dorul de tara se alina prin bunatati preparate acasa, m-am gandit sa scriu o lista cu preparate si produse care o sa le placa sigur si rudelor voastre plecate peste mari si tari.

Daca va mai vine in cap vreo idee, puteti oricand sa mi-o impartasiti in sectiunea de comentarii sau pe Facebook. Sunt constienta ca gusturile difera de la o familie la alta si ca fiecare are amintiri pretioase cu preparate diferite.

Pentru ca nu gatesc, eu o sa am grija sa cumpar din magazin si sa pun in troller asa:

Nuci umplute. Pentru ca nu am mai vazut pe nicaieri prin lume dulce asemanator si pentru ca il asociez clar cu unul din cele mai delicioase si speciale deserturi ale copilariei.

Mi se pare ca nucile umplute le vor aminti si celor dragi de o gramada de momente speciale din viata lor, mai ales ca la mine in familie se pregateau in cantitati industriale la aniversari, nunti sau botezuri, ca sa nu mai zic de sarbatorile clasice precum Craciunul, Pastele sau Revelionul.

Cojile tavalite prin zahar pudra, crema de cacao cu esenta de rom, mirosul din camera in care erau tinute pana sa vina musafirii… e greu sa uiti asa ceva si imposibil sa nu vrei sa retraiesti experientele alea senzoriale chiar si timp de cateva secunde, cat iti ia sa dai gata o nuca dintr-o inghititura.

Nuga asortata. Pentru ca, or avea verii mei din Spania turron, care sa zicem ca seamana (dar nu rasare), dar sigur nu vor refuza vreodata nuga delicioasa si lipicioasa pe care o devorau in copilarie.

Foaia aia crocanta, crema care se incleia de masele si dinti, alunele crocante sau rahatul parfumat nu se uita prea usor. In bagaj cu ele, sunt surpriza perfecta!

Caramele sarate. Pentru ca nu stiu ei, strainii, sa faca dulciuri mai bune si caramele mai aromate ca ale noastre!

Pai cum sa nu ii umpli de bucurie pe cei dragi si sa nu le duci caramele din alea de le cumpara bunicul cand erau mici? Cum sa nu le oferi ocazia sa le povesteasca si copiilor lor ca tataie le ajuta pe bucataresele de la serviciu sa curete cartofi si primea, la schimb, bunatati? Bunatati pe care, evident, le ducea acasa, la nepotii care mancau Faringosept si vitamine cand se terminau celelalte prajituri.

Cornulete umplute. La mine acasa se prepara chiar si acum, cu religiozitate aproape, cornulete cu rahat. Nu e Craciun sau Paste la care mama sa nu le faca, de preferat cu cateva saptamani bune inainte (ca sa se fragezeasca asa cum trebuie).

Spre oroarea pretentiosilor, le pune in cutii vechi de pantofi, intr-o camera uscata, iar eu si tata dam iama in ele aproape in fiecare seara, vezi Doamne ca sa testam calitatea si sa vedem cat bune s-au facut cu trecerea timpului.

La fel ca in cazul nucilor umplute, treaba cu cornuletele e traditie si nu am nici cea mai mica indoiala ca aroma lor si amintirile asociate cu ele ii vor incanta pe membrii familiei plecati peste mari si tari.

Dropsuri. Pentru ca si copiii rudelor trebuie sa guste bomboanele pe care le mancau parintii lor cand erau mici. Ce acadele si alte nebunii? Dropsurile la vrac erau nebuniile vremurilor de-atunci.

Ce-mi place la cutia din imagini e ca are si o eticheta-magnet, asa ca o poti lipi pe frigider pe post de suvenir si impusca doi iepuri dintr-o lovitura ca un cadou simpatic made in Romania.

Ciocolata. Pentru ca nu poti sa dai niciodata gres daca duci cuiva o tableta delicioasa. Rudele mele din strainatate o prefera pe cea neagra, insa fiecare e liber sa-si aleaga sortimentul, ba chiar sa cumpere mai multe daca are familie numeroasa.

Articolul de mai sus este sustinut de Art&Craft, iar produsele din imagini se gasesc in magazinele din aeroporturile Otopeni, Sibiu, Targu-Mures, Iasi, Cluj, Timisoara, Craiova si Constanta si pe site-ul lor. Daca vrei mai multe idei de cadouri si suveniruri, poti oricand sa intri si sa-ti alegi produsele favorite, asa ca nu ezita sa o faci inainte de orice calatorie.